Singură și melancolică la anii în care își sărbătorea ziua alături de Mihai Constantinescu, așa a găsit-o aniversarea celo 51 de ani pe Simona Secrier. Văduva regretatului artist a povestit cu nostalgie cum erau zilele alături de acesta, dar și ce cadouri îi făcea.
Simona Secrier recunoaște că de când soartai l-a luat pe Mihai Constantinescu nicio zi nu a mai fost la fel. Îi simte lipsa în fiecare zi, dar și mai mult i-a simțit-o ieri, când și-a serbat aniversarea. Alături de Mihai Constantinescu această zi era plină de surprize.
„Nu prea îmi place să petrec, că îmbătrânesc. Dar ăsta e cursul vieţii. Încerc să fiu într-un echilibru şi să păstrez o armonie cu mine şi cei din jurul meu. Eu şi Mihai nu petreceam singuri niciodată, eram mereu cu prietenii. De obicei plecam din Bucureşti. Mergeam foarte des la Răşnov, ne plăcea acea zonă. Eram doar noi şi vreo 10-15 prieteni”, a povestit Simona la Antena Stars
Cu durere în suflet, Simona Secrier își aduce aminte de faptul că regretatul cântăreț îi căuta cu foarte mare atenție cadouri de ziua ei. Era o persoană cu gusturi foarte bune și îi plăcea să o impresioneze în fiecare zi.
„El îmi făcea surprize în fiecare zi, nu trebuia să fie ziua mea ca să îmi cumpere un cadou. Îi plăcea să se plimbe foarte mult prin mall-uri. Avea gusturi foarte bune. Acum petrec singură, eu şi cu pisicuţa mea. Din cauza situaţiei nu mă pot vedea cu prietenii, dar am primit o sumedenie de mesaje. A trecut repede ziua că am tot vorbit la telefon. Îmi doresc să fiu sănătoasă, atât eu, cât şi familia mea şi prietenii mei”, a mai adăugat Simona Secrier
Regretatul artist a încetat din viață pe 29 octombrie 2019, după mai bine de cinci luni în care a stat în comă la Spitalul de Urgență Floreasca din București. Medicii au anunțat atunci că Mihai Constantinescu a făcut un stop cardio-respirator neresuscitabil. El avea 73 de ani și a fost dus la spital pe 13 mai 2019, în urma unui stop cardio-respirator; cântărețul a fost găsit în casă de soția lui.
VEZI ȘI SIMONA SECRIER, DEZVĂLUIRI TULBURĂTOARE LA UN AN DE LA MOARTEA LUI MIHAI CONSTANTINESCU
Sursă foto: Facebook